15 sept. 13

Fructele de goji, originare din China, fac bine si la buget, nu numai la sanatate. Fermierii care mizeaza pe o cultura mai „exotica” pot obtine venituri de pana la 40.000 de euro in al cincilea an de la plantare, raportat la o investitie initiala de maxim 10.000 de euro.

Considerata „fructul tineretii vesnice”, goji este recunoscut pentru proprietatile terapeutice. Este antioxidant, contine vitamina C si beta-caroten, fiind indicat in cazul persoanelor suferind de tensiune sau diabet.

Veniturile substantiale care vin dupa „maturizarea” plantelor, usurinta cu care se poate intretine plantatia, cat si modalitatile diverse de a valorifica productia sunt doar cateva dintre avantajele unei asemenea plantatii cu goji.

Ba mai mult decat atat, la aceasta cultura nimic nu se pierde. Din fructele de goji se poate face dulceata, sirop sau „gojiata”. Pana in al treilea an de plantatie, fermierul poate cultiva intre straturile de goji si alte legume.

„In primii ani cand pomii nu sunt atat de stufosi putem sa folosim distanta dintre pomi sa plantam si altceva, rosii, castraveti”, a explicat pentru Business24 Marin Constantin, primul producator de goji din Romania.

Business24 prezinta un plan de afacere pentru o cultura de goji pe un hectar de teren.

Investitia initiala: maxim 10.000 de euro

Agricultorul care vrea sa inceapa o afacere din cultura de goji trebuie sa ia in calcul investiile in plante si pregatirea terenului.

Startup: Goji, o planta medicinala in care investesti putin si scoti un profit sanatos
Marin Constantin, primul producator de goji din Romania

„Pentru un hectar de teren sunt necesare 3.300-3.500 de plante. Este nevoie de arat, discuit. Dupa care plantarea normala in primavara”, a explicat Marin Constantin.

Totusi, pentru agriculturii care vor sa inceapa cultura in toamna, specialistul recomanda sa cultive plante „mai rezistente”.

„Daca se planteaza in toamna este nevoie ca planta sa fie de minim 40 de cm, pentru ca atunci planta este lemnificata si are toate sansele sa treaca peste iarna. Daca incepe din primavara exista varianta mai putin costisitoare de plante din rasaduri sau butasi la 3 lei/buc. Pana in iarna ajung la dimensiunea necesara plantarii in camp”, a adaugat Marin Constantin.

Startup: Goji, o planta medicinala in care investesti putin si scoti un profit sanatos

Costuri pentru plante:

– cultura de toamna: 3.500 buc * 10 lei/buc= 35.000 de lei (7.800 de euro);

– cultura de primavara: 3.500 buc * 3lei/buc = 10.500 de lei (2.300 de euro).

La acestea se adauga si costurile legate de pregatirea terenului, si imprejmuirea culturii cu gard. In total, costurile initiale ar putea ajunge la 10.000 de euro pe hectar (pentru cultura de toamna) si in jur de 5.000 de euro pentru cultura de primavara.

Cele mai mari costuri anuale sunt legate de irigarea culturii, tocmai pentru a reduce din aceste sume, specialistii recomanda utilizarea unui sistem de irigatii.

„Sistemul de irigat este foarte util. Un sistem de irigat prin picurare este mult mai ieftin si mult mai eficient. Este si consumul de apa mai mic si planta primeste cat are nevoie”, a precizat primul producator de goji din Romania.

In plus, producatorii trebuie sa aiba in vedere si utilizare unor ingrasaminte si unor tratamente cat mai naturiste pentru a proteja plantele.

„Este nevoie de ingrasaminte cat de cat naturale. Si acum avem o gama de ingrasaminte naturale. Este biohumus, dolomita, gunoiul de grajd. Ca tratamente preventive, fermirii pot folosi zeama de urzica, sau alte tratamente bio”, a completat Marin Constantin.

Productia estimata la hectar: 3.500 kg de fructe uscate

Mai mult AICI


Category: goji, In presa, Plante


2 Comments.